Hrana, emoțiile și povestea noastră nespusă

Nutriția nu este doar despre calorii, vitamine sau minerale – ci și despre emoții, relații și experiențele noastre timpurii. Studiile din psihologie arată că legătura dintre hrană și emoții începe încă din primele zile de viață, când bebelușul asociază alimentația cu siguranța și afecțiunea primite de la mamă. Această conexiune poate modela, în mod inconștient, obiceiurile alimentare din viața adultă. De aceea, înțelegerea profundă a psihonutriției este esențială pentru dezvoltarea unei relații sănătoase cu hrana.

Relația cu hrana și experiențele timpurii

Primele interacțiuni cu mama (sau cu figura principală de atașament) influențează dezvoltarea emoțională a copilului. Dacă hrănirea a fost însoțită de calm, afecțiune și ritmuri previzibile, adultul de mai târziu va avea o relație echilibrată cu mâncarea. Însă, dacă hrana a fost oferită ca un mijloc de consolare în lipsa unei prezențe afective autentice sau într-un mediu nesigur, este posibil ca mâncatul să fie ulterior folosit ca mecanism de reglare emoțională.

Stadiul oral și influențele sale în viața adultă

Sigmund Freud a teoretizat că dezvoltarea psihologică a individului trece prin mai multe etape, iar prima dintre ele este stadiul oral, care are loc în primii doi ani de viață. În această perioadă, copilul își explorează lumea prin gură, asociind hrănirea cu siguranța și confortul emoțional. Dacă nevoile afective din această etapă nu sunt satisfăcute – fie prin lipsa hranei, fie prin absența unei prezențe calde și iubitoare – acest lucru poate lăsa o amprentă profundă asupra comportamentului alimentar viitor.

Un exemplu comun este cel al persoanelor care se refugiază în mâncare în momentele de stres, căutând confortul pe care l-au primit (sau nu l-au primit) în copilărie. De asemenea, persoanele care au fost hrănite excesiv de părinți în scop de liniștire pot dezvolta tendințe de supraalimentare în momentele de anxietate.

Studiile de neuroștiințe sugerează că această asociere dintre alimentație și siguranță este influențată de activitatea neurotransmițătorilor precum dopamina și serotonina. Atunci când copilul este hrănit într-un mod lipsit de afecțiune sau într-un mediu tensionat, se pot forma circuite neuronale care, mai târziu în viață, vor activa nevoia de hrană ca metodă de autoreglare emoțională.

Cauzele emoționale ale tulburărilor alimentare

Tulburările alimentare nu sunt doar despre hrană, ci despre emoții, traume și nevoi neîmplinite:

Mâncatul compulsiv – Deseori, acest comportament apare ca un mecanism de apărare împotriva stresului sau a sentimentelor de singurătate. Persoanele care mănâncă compulsiv pot simți un vid interior pe care încearcă să-l umple prin cantități mari de alimente. De exemplu, o femeie care a avut părinți indisponibili emoțional poate ajunge să folosească mâncarea ca substitut al conexiunii umane, mâncând seara în exces pentru a combate sentimentele de abandon.
Bulimia – Aceasta este adesea legată de o relație conflictuală cu imaginea de sine și de dorința de a controla greutatea ca mijloc de gestionare a anxietății. De exemplu, o tânără care a crescut într-un mediu în care aspectul fizic era intens criticat poate dezvolta comportamente de supraalimentare urmate de episoade de purgare ca modalitate de eliberare a vinovăției.
Anorexia – Refuzul hranei este, în multe cazuri, o modalitate de a recăpăta controlul într-o viață care pare haotică sau opresivă. Un adolescent cu părinți perfecționiști, care a fost supus unor așteptări ridicate, poate începe să-și controleze drastic alimentația ca o formă de autonomie și protest tăcut.

Traumele transgeneraționale și impactul lor asupra alimentației

Cercetările din neuroștiințe arată că traumele nu afectează doar persoana care le trăiește, ci pot fi transmise genetic generațiilor următoare prin mecanisme epigenetice. Dacă o familie a trăit experiențe de foamete, război sau abuz emoțional sever, este posibil ca descendenții să manifeste comportamente alimentare disfuncționale, chiar și fără a fi conștienți de sursa lor.

Un exemplu puternic este cel al copiilor născuți din părinți care au trăit foamete severă în timpul unui război. Studiile au arătat că acești copii pot avea un metabolism modificat, tendință spre obezitate sau anxietate alimentară, chiar dacă nu au experimentat foametea direct. Neurobiologia sugerează că aceste traume afectează circuitele neuronale implicate în reglarea emoțională și a poftei de mâncare, în special prin modificări la nivelul hipocampului și al amigdalei, două structuri esențiale în procesarea fricii și a siguranței emoționale.

Conștientizarea și vindecarea relației cu hrana

Înțelegerea acestor mecanisme profunde poate ajuta la schimbarea relației cu mâncarea. Terapia psihologică, inclusiv abordările centrate pe relațiile timpurii și pe vindecarea traumelor, poate fi esențială în restabilirea unui echilibru sănătos în raport cu hrana.

Un prim pas poate fi autoobservarea. Atunci când simțim nevoia de a mânca în exces sau de a evita hrana, este important să ne întrebăm: „Ce emoții trăiesc acum? Ce nevoie reală am?”. De asemenea, lucrul cu un terapeut specializat în traume și psihonutriție poate facilita acest proces de conștientizare și schimbare.

Relația noastră cu mâncarea este, de fapt, o oglindă a relației noastre cu noi înșine și cu cei care ne-au îngrijit în copilărie. Conștientizarea acestor aspecte este primul pas spre o nutriție care nu doar hrănește corpul, ci și sufletul.

Surse:

Schore, A. (2012). The Science of the Art of Psychotherapy. W.W. Norton & Company.
Porges, S. (2017). The Pocket Guide to the Polyvagal Theory: The Transformative Power of Feeling Safe. W.W. Norton & Company.
Fogel, A. (2009). The Psychophysiology of Self-Awareness: Rediscovering the Lost Art of Body Sense. W.W. Norton & Company.
Van der Kolk, B. (2014). The Body Keeps the Score: Brain, Mind, and Body in the Healing of Trauma. Viking Press.